Procesul memorandiștilor..

În 25 aprilie1894, a început, la Cluj Napoca, în sala "Reduta", procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor. În acea zi, străzile ora­şului au fost pline de peste 20.000 de români veniţi să-şi susţină aleşii din frun­tea luptei de emancipare națională.

Memorandiștii s-au pronunţat împotriva încorpo­rării Transilvaniei la Ungaria şi a maghiarizării for­ţate și au militat pentru reveni­rea la auto­nomia Transilvaniei, dreptul la liberă folosinţă a limbii române în administraţie şi justiţie, asigurarea învăţământului în limba ma­ternă.

Pro­cesul memorandiş­tilor a stârnit un val de indignare în întreaga Europă. La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". În total, me­morandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani și 6 luni de închisoare ­ la Vacz şi Seghedin. Geor­ge Pop de Bă­seşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. În timpul detenției îi moare soția de supărare. După ros­tirea verdictului ­ "vinovaţi", dr. Raţiu, președintele Partidului Naţional Român, s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească".

Acest verdict dur, nedrept, a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc.

Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph I, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.