ACASĂ, la Băsești...

Colind cu gândul peste minunatul plai unde am zărit primul răsărit de soare. Mă roade dorul de leagănul copilăriei, Băsești, de casă, de cei plecați în lumea fără de dor și de cei zburătăciți prin lumea largă. Dorul, o tăcere vibrândă, îmi stoarce o lacrimă ce șterge praful de pe amintiri, apoi arde speranțele, dorințele, durerile. Acompaniat de cântul cucului, zbor, asemenea dorului, spre necunoscut, dar nu mă rătăcesc; Pretutindeni sunt locuri frumoase, însă niciunde nu este ca acolo unde te cheamă glasul pământului, unde-ți rămâne inima; Nicăieri nu-i ca ACASĂ!